Trup si Suflet
În curs de apariție
 
Important
Pentru comenzile mai mari de 250 lei avem TRANSPORT GRATUIT IN BUCURESTI si 50% REDUCERE pentru comenzile trimise IN TARA
 
Cosul tau
0 obiecte
 

Tinctură Nera Plant Laxo-complex, 100ml

Tinctură Nera Plant Laxo-complex, 100ml
Clic pentru mărire
Preţ: 16,80 Lei
Disponibilitate: În Stoc

Complex natural cu concentrație mare de principii active.

Cum acţionează?
  • Stimulează peristaltismul intestinal, favorizând o evacuare uşoară.

  • Pentru ce se recomandă?

  • Constipaţie

  • Colici și spasme abdominale

  • Cure de detoxifiere

  • Ce ingrediente conține?

    alcool etilic 40% v/v, 10g amestec de plante: părți aeriene de Păpădie (Taraxacum officinale), părți aeriene de Senna (Cassia angustifolia) - câte 3g fiecare, părți aeriene de Cicoare (Cichorium intybus), părți aeriene de Șovârv (Origanum vulgare), părți aeriene de Turiță-mare (Agrimonia eupatoria), inflorescențe de Soc (Sambucus nigra) - câte 1g fiecare.

    Ce proprietăți are fiecare ingredient?
    Prin conținutul bogat în principii active, în special cicorina si colina, Cicoarea stimulează secreţia de bilă şi de sucuri gastrice, îmbunătăţind digestia şi eliminând probleme cum ar fi balonarea, inapetenţa, atonia gastrica. Cercetările arată că inulina din Cicoare reduce mult riscul de apariţie al cancerului intestinal. Taninul are proprietăţi astringente, dezinfectante, detoxifiante şi uşor antibiotice. Cicoarea stimulează, de asemenea, funcţia hepatică şi ajută la absorbţia calciului şi a altor minerale în organism. Datorită tuturor acestor efecte, Cicoarea este indicată în afecţiuni precum: hepatite, septicemii, enterocolite, paraziţi intestinali sau hemoroizi. Cicoarea s-a dovedit a avea un rol eficient, prin proprietăţile sale diuretice şi depurative, în constipaţie - zaharurile nedigerabile din rădăcina de Cicoare stimulează formarea de bacterii ”bune” de tip bifidus în colon, creşte biomasa fecalelor şi conţinutul lor de apă și stimulează peristaltismul intestinal. Prin faptul că sunt anorexigene (inhibă pofta de mâncare atunci când se administrează în timpul mesei) şi laxative, rădăcinile de Cicoare sunt indicate în obezitate.

    Având un puternic efect alcalinizator, Păpădia este una din cele mai importante plante medicinale din natură. În medicina tradiţională românească are multiple recomandări: tonic amar şi general, diuretic depurativ, tonic pentru ficat şi colecist, susţine funcţia pancreatică, tonic şi purificator al rinichilor şi vezicii urinare (cu eliminare masivă de colesterol), hipocolesterolemiant și decongestiv. Se utilizează ca adjuvant în boli ce implică un dezechilibru glandular: obezitate, afecţiuni hepato-biliare (măreşte secreţia biliară, combate constipaţia survenită în urma unor disfuncţii hepatice). Majoritatea forurilor ştiinţifice de fitoterapie recomandă extractele pe bază de Păpădie în restabilirea funcţiilor hepato-biliare, în dispepsii, în afecţiuni gastro-intestinale, în balonări, flatulenţă şi stimularea diurezei.

    Senna are proprietăţi detoxifiante, purificatoare, vermifuge la nivel intestinal, laxative şi purgative. Indicaţia principală este în caz de constipaţie (acută sau cronică), unde acţionează prin stimularea directă a peristaltismului intestinal, iritarea mucoasei intestinale şi diminuarea consistenţei scaunelor (prin scăderea absorbţiei apei şi electroliţilor şi stimularea eliminării sodiului şi apei în lumenul intestinal). Senna se administrează în dozele recomandate, pe perioade limitate (7-10 zile).

    Socul (Sambucus nigra) este apreciat ca remediu natural eficient datorită proprietăţilor terapeutice ale tuturor părţilor componente ale acestui arbust: frunzele (acţiune laxativă), florile (diuretice, sudorifice), fructele (vitaminizante, antinevralgice), scoarţa (foarte bogata în substanțe diuretice).

    Având proprietăţi laxative şi ajutând la eliminarea apei din ţesuturi, inhibând apetitul alimentar (pe termen lung), se foloseşte ca medicament natural în obezitate. Pentru aceleaşi motive se recomandă în constipaţiile de natură nervoasă.

    Șovârvul este una din plantele mult utilizate în medicina noastră tradiţională în diferite afecţiuni: hepatită, ascită, gastrită hipoacidă, colici gastrice, atonie intestinală, halenă, aerofagie, diaree, dezinterie, anorexie, colitele de fermentație. De remarcat este faptul că are o capacitate antioxidantă de 3 până la 20 de ori mai mare decât la orice altă plantă.

    Turița mare. Proprietățile sale astringente și tonice fac din această plantă un remediu excelent pentru sistemul digestiv. Este indicată și în lipsa poftei de mâncare. În plus, ea dezintegrează calculii biliari și stimulează contracţiile vezicii biliare (combate constipaţia survenită în urma unor disfuncţii hepatice).

     
Nu sunt imagini adiţionale pentru acest produs.


Produse Asociate:
Tinctura de coada calului Manastirea Nera
Tinctura de coada calului Manastirea Nera

9,00 Lei
Tinctura de coada soricelului Manastirea Nera
Tinctura de coada soricelului Manastirea Nera

9,00 Lei
Tinctura de craite Manastirea Nera
Tinctura de craite Manastirea Nera

9,00 Lei
Adăugați în coș
Adăugați în coș
Adăugați în coș